VIDEO. Destinații exotice pentru „Păli-gol“

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

clement-palimaru-net

Cel mai bun marcator al buzoienilor în ultimele două stagiuni, Clement Pălimaru, s-ar putea despărţi de Gloria în vară. Evoluţiile remarcabile înregistrate de golgheterul ultimelor două ediţii din liga a II-a au atras privirile unor echipe importante. Dacă situaţia financiară a grupării din Crâng nu se va remedia, atacantul are toate şansele să părăsească Buzăul.

Aflat pe locul doi în topul golgheterilor ligii secunde, cu 12 reuşite, Clement Pălimaru vrea să rămână în Crâng. Atacantul are însă două condiţii: lotul să rămână în linii mari acelaşi, iar situaţia financiară a formaţiei să se îmbunătăţească. Tehnicianul Ion Viorel speră ca lucrurile să se schimbe la club, astfel încât să nu rămână fără importantul fotbalist al grupării buzoiene.

„Pălimaru este un vârf care joacă la orice echipă din Divizia A. Să vedem ce se va întâmpla cu el din vară. Are opţiunea de a rămâne aici, îmi doresc să-l păstrăm alături de tot lotul. Anul viitor, dacă se va reglementa situaţia financiară la fel vor sta lucrurile. Să nu fie restanţe aşa mari ca acum, măcar o lună două… maxim trei”.

Atacantul buzoienilor a marcat patru goluri în meciul cu CF Brăila, reuşitele sale propulsându-l pe a doua treaptă în topul celor mai buni marcatori din actuala stagiune a ligii secunde.

„Este un lucru plăcut pentru că nu am mai marcat de mult. Am avut o perioadă urâtă, în care am fost accidentat şi e foarte greu să revii după ce stai o lună de zile. Important este că a câştigat echipa”.

Clement Pălimaru a primit mai multe oferte în iarnă, însă nu a dat curs nici uneia, preferând să rămână în Crâng. Atacantul a sosit la Buzău de la prima divizionară CSMS Iaşi.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.