VIDEO. Înfrângere după înfrângere pentru cea mai bogată echipă din judeţ!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa locală de rugby, Stejarul Buzău este ciuca bătăiilor în Divizia Naţională de Seniori. Rugbiştii buzoieni au reuşit să se facă iarăşi de ruşine în faţa propriilor suporteri, de data aceasta în compania formaţiei Poli Agro Iaşi. Elevii lui Costică Merşoiu au pierdut cu 3 la 29.

Înfrângere după înfrângere pentru echipa locală de rugby. Formaţia din parcul Tineretului a mai bifat o înfrângere în actuala stagiune, de data aceasta în compania formaţiei Poli Agro Iaşi. Ce în urmă cu două sezoane era un derby pentru accederea în Superligă, astăzi s-a transformat într-un duel dintre o formaţie puternică a ieşenilor şi sparring-partnerul din Buzău. Strategia prezentată de gruparea buzoiană în faţa consilierilor judeţenei pare să îi fi păcălit doar pe aceştia, care au îndreptat cea mai mare sumă spre echipa din Parcul Tineretului, nu şi pe suporterii buzoieni care se prezintă din ce în cei mai puţini pe arena “Prinţul Ghica”. Ieşenii nu au călcat pedala de acceleraţie, obţinând la relanti una din cele mai uşoare victorii. Poli conducea la pauză cu 19 la 0, iar la final s-a impus cu 29 la 3, unica performanţa a buzoienilor fiind cele trei puncte, aduse de o transformare a lui Caloian. Iată rezultatele complete ale etapei cu numărul 9 din DNS:

Etapa a IX, DNS

Suceava – Petroşani 25-14

Galaţi – Năvodari 19-20

Stejarul – Iaşi 3-29

CSM U23 – Bîrlad 45-26

Arad – Steaua U23 3-31

Pe primul loc se află CSM U23 Bucureşti, cu 42 de puncte, urmată de CS Năvodari, cu 34 iar RC Bârlad închide podiumul cu 30. Buzoienii sunt pe treapta a zecea, ultima, cu patru puncte. Etapa următoare, prima a returului programează pe arena “Prinţul Ghica” întâlnirea dintre Stejarul Buzău şi CS Năvodari.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.