Vremea modifică programul buzoienilor! Gloria Buzău a amânat primul amical

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

gloria-reunire

Fotbaliștii grupării din Crâng și-au amânat seria jocurilor amicale din această perioadă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Programat inițial pentru sâmbătă, jocul cu Voința Lanuri, campioana de iarnă în actuala ediție a Superligii județene la fotbal a fost amânat, urmând ca o dată ulterioarăsă fie stabilită.

„Începe seria jocurilor de pregătire pentru a intra ușor ușor în atmosfera de meci. Jocul este cel mai bun antrenament și tocmai de aceea în perioada imediat următoare vor avea o serie de partide de pregătire în compania unor adversari mai mult sau mai puțin puternici. Este o perioadă mai grea acum, având în vedere faptul că jucătorii își readaptează organismul la efort după o pauză îndelungată.Important este ca la ora jocurilor oficiale să fim pregătiți din orice punct de vedere pentru a ne asigura cele trei puncte puse în joc”, a precizat tehnicianul Ion Viorel, dupăședința de pregătire de ieri după-amiază.

Fotbaliștii Gloriei Buzău vor reveni în scurt timp din primul stagiu de pregătire pe care îl efectuează la Poiana Pinului. Aceștia se vor antrena timp de o săptămână în complexul sportiv din Crâng, urmând ca apoi să se deplaseze în cunoscuta stațiune buzoiană Sărata Monteoru, acolo unde au programat al doilea cantonament al iernii.

Modificări și-n programul de iarnă

Iată programul Gloriei Buzău stabilit până acum, potrivit fcgloriabuzau.ro: „Față de programul ­me­ciurilor de verificare stabilite pentru această pauză competițională, vă anunțăm că au intervenit cîteva modificări. Astfel, pe 7 februarie, echipa noastră va întîlni la București gruparea de Liga a 3-a, Juventus, iar pe 8 februarie, tot la București, pe Gloria Bistrița. Stadioanele și orele de start urmează să le comunicăm în momentul în care vor fi stabilite. Rămîne pentru aceeași orăși aceeași dată meciul revanșă cu Juventus București, pe 12 februarie, ora 11.00, la Buzău. În plus, în una din datele libere din calendarul stabilit pînă acum, pe 1 februarie se va disputa, la Buzău, un joc amical între Gloria și Dunărea Călărași”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul buzoienilor.

La vremuri noi suprafață sintetică nouă

Oficialii grupării din Crâng își doresc schimbarea supra­feței de joc pe care evoluează fotbaliștii Gloriei. În acest sens, site-ul fcgloriabuzau.ro arată că formația buzoiană a demarat legislativ, cel puțin această acțiune. Potrivit site-ului oficial, pe adresa grupării din Crâng a sosit o ofertă de 103.000 de euro pentru schimbarea suprafeței de iarbă naturală aflată în aceast moment pe arena din Crâng. În comunicatul FC Gloria Buzău nu este precizat dacă această acțiune este finanțată exclusiv din bani publici sau se bucură de aportul oficialilor de la UEFA. Anul trecut, Dan Tulpan președintele formației Gloria Buzău a depus un proiect la UEFA prin care clubul trebuia să garanteze cu 50% din suma necesară, iar UEFA să suporte celelalte 50% din suma finală.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.