Ilie Stan: ”M-a amenințat și mi-a spus că mă distruge, cum a făcut și cu alți antrenori!”

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

 

Sursă foto: infoziare.ro
Sursă foto: infoziare.ro

Ilie Stan, tehnicianul buzoian al ardelenilor de la ASA Târgu Mureş a părăsit banca tehnică a primei divizionare după ce echipa sa a obţinut o victorie importantă în faţă Concordiei Chiajna. (Vezi rezumatul video aici). Conducerea grupării din Târgu Mureș a anunțat, printr-un comunicat oficial, despărțirea de tehnician, numai că Ilie Stan vine cu acuzații grave.

”Nu sunt cârpa lor! Suntem în epoca sclavagismului! Mi se impunea să bag un jucător în primul 11 şi jucam în 10 pe teren. Este fiul unei persoane din conducere. Nu am mai rezistat într-un asemenea mediu revoltător. Nu pot să spun despre cine este vorba, am încheiat acum amiabil şi merg mai departe. Toată presiunea care s-a exercitat asupra echipei… am absorbit-o eu. Să nu o simtă băieţii. Le urez mult succes băieţilor”, a declarat Ilie Stan, pentru prosport.ro.

Potrivit jurnaliştilor de la ProSport, jucătorul la care face referire Ilie Stan este Tiberiu Petriş (22 de ani), fiul unui om de afaceri din Târgu Mureş. Mijlocaşul a jucat 142 de minute în 7 meciuri în acest sezon.

”Eu cred că aş fi rămas în Liga 1 dacă aş fi fost lăsat să-mi fac treaba! Am reuşit cu Velayos, venit din Liga a treia din Spania, cu jucători aduşi din Liga 2, reinventaţi de mine, cu Ferfelea, cu Bănel, să progresăm şi să le punem mari probleme echipelor importante.
Alături de pilonii Mureşan şi Marius Constantin am reuşit să asamblez o echipă competitivă. Îmi plânge inima acum”, a mai spus Ilie Stan. 

Tehnicianul buzoian şi-a completat declaraţiile în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport:  ”Nu este demitere. Eu am plecat, pentru că n-am mai rezistat la toate presiunile pe care le punea un om pe mine (n.r. – Răzvan Petriș, apropiat al conducerii clubului și bun prieten al lui Claudiu Maior, președintele Consiliului de Administrație). Este inadmisibil așa ceva. Atunci când juca juca băiatul, totul era ok. Când n-a mai jucat, au apărut problemele. Tiberiu este un jucător care poate evolua pe viitor, dar în momentul de față…, nu am nimic cu el. Este vorba despre Tiberiu Petriș. De când am venit la echipă am lucrat mereu la moralul jucătorilor, să-i capacitez, pentru că mereu citeau prin presă că sunt demis, că plec.

M-au amenințat după meciul cu Voluntari și acest individ mi-a spus că mă distruge. Da, da, tatăl lui! ’Băi, vezi, că eu am mai terminat vreo trei-patru antrenori pe aici. Te voi termina și pe tine! Păi, ce, mai suntem în sclavagism?

Nu am avut cu nimeni absolut nicio ceartă, puteți întreba pe oricine, dar acest om m-a tocat! Domnul Maior mi-a spus: trebuie să pleci, dacă nu faci precum vrea Tiberiu! Și ai mei au jucat, băieții mei, și ai mei sunt talentați. Dar, dacă eu nu i-am băgat, ca să nu-mi bat joc de echipă, atunci de ce să-l fi băgat pe Tiberiu?”, a spus Ilie Stan la Digi Sport.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.