Oraşul Nehoiu va beneficia în viitorul apropiat de o bază sportiva dotată la nivel european. Conducătorii localităţii din nordul judeţului au contractat fonduri europene pentru dezvoltarea unui stabiliment sportiv care va beneficia de nocturnă, suprafaţă de joc sintetică şi pistă de atletism. Stadionul va avea 1.500 de locuri, toate pe scaune şi va fi „casa” celor de la Carpaţi Nehoiu, care au bifat ultima prezenţă în ligile de fotbal judeţene în stagiunea 2015-2016, când au ocupat locul 13.
„Costurile totale ale investiţiei începute săptămâna trecută este de peste 1 milion de euro, din care 90% constituie fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrărilor este în luna mai 2016” – Adrian Petre, vicepreşedinte CJ şi preşedinte AJF Buzău, în luna mai 2015.
Din diferite motive, construcţia a suferit întârzieri, astfel că noul stabiliment sportiv, al cincilea ca mărime din judeţul Buzău va fi gata în primăvara anului viitor. Formaţia din Nehoiu s-a înscris în această vară în ultimul eşalon al fotbalului românesc.
Hoți, le rămân 500.000 euro în mână lejer!