Faci dreapta la Oreavu, treci linia ferată şi la două minute ajungi la Sălcioara. Un teren „plantat” în mijlocul lanului de porumb. O „căsuţă” ca în poveştile cu Scufiţa Roşie ţine loc de vestiare. Trei încăperi reprezintă vestiarele celor două echipe şi al arbitrilor, iar grilajul de la ferestre aduce aminte de Poarta Albă sau Jilva. De acolo poate şi comportamentul primit şi huliganic al gazdelor. Prin gazde a se înţelege jucători, oficiali şi suporteri. Un bătrân trecut demult de cele 70 de primăveri şi un bărbat de vârsta a doua, văr probabil cu Bachus, reprezintă „stewarzi”, pe româneşte acei oameni care trebuie să asigure pacea şi liniştea în afara terenului. Culmea, cel tânăr este trimis în afara terenului de centralul Laurenţiu Ionaşcu pentru incitarea „spiritelor”. Lipsa „miliţianului” de la partidă reprezintă încălcarea unuia dintre criteriile obligatorii pentru desfăşurarea jocului la nivelul de Superligă, obligaţie pe care oficialii de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal se băteau cu pumnul în piept că va fi respectată. De către cine?… întrebăm noi. În cele din urmă, „miliţianu`” şi-a făcut apariţia la teren. Era deja minutul 70 când lucrurile degeneraseră. Îmbibat în cea mai dulce licoare a lui Bachus ofiţerul nostru a apărut stingher la terenul de fotbal. După toate acestea, mai punem o întrebare: „pe ce criterii a fost primită Recolta Sălcioara în Superligă, eşalon care se vrea cât mai aproape de rigoriile ligii a III-a?”.
Rigorile ligii a treia? Va referiti la locul in care Locomotiva Viitorul Buzau, o echipa care se bate cu pumnii in piept ca aspira la indeplinirea acestor rigori a pierdut astazi cu 0-1? Despre ce vorbim? Cum analizati voi care e de nivel si care nu? Poti face dreapta, ori poti face stanga, fotbalul insa va fi intotdeauna drept, indiferent de orice factor. Ambele echipe au jucat pe acelasi teren! Ar fi mult mai simplu sa intelegem ca singura echipa care merita sa ne reprezinte in LIGA A III-a este Olimpia Ramnicu Sarat, singura echipa care de altfel joaca fotbal. Lanuri astazi blat cu Gloria II doar pentru ca Gloria nu admite promovarea Viitorului. Sa fim seriosi!
Cat despre meciul de la Salcioara, ca suporter vorbind, nici acel „militian a lui Bachus” si nimeni altcineva nu a fost astazi pe teren decat niste jucatori care aspira catre aceleasi idealuri, iar Salcioara a demonstrat ca le merita spre deosebire de adversarii lor!
sunt de acord …o superliga …in care salcioara si altele au fost incluse doar ca sa existe adversari pentru echipele ajf ului….asta este adevarul…dar uite ca unde se joaca cu suflet vin si rezultate,,,bravo salcioara,,gasesc ei ceva in neregula si pana la urma tot pierd meciul ,, la ,,MASA ajf ului ,,Verde,,
Se vede urat atunci cand observam ca autorul acestui articol incearca sa manipuleze opinia publica pe o directie gresita ,cauta senzationalul, iar neputinta in joc a celor de la Viitorul Buzau o lasa pe seama stewarzilor si a domnului de la politie despre care sustine ca era sub inflenta licorii lui Bachus lucru neadevarat. Personal am fost la meci ,iar singura persoana care a incitat spiritele a fost un personal al TV local Buzau, care, era mai degraba sa interesat sa se certe cu pensionarii din sat pentru care meciul de fotbal reprezinta bucuria lor saptamanala ,decat sa observe lipsa de ambitie in joc a jucatorilor lui Cristi Lupu. Eu sunt din Mun Buzau si am fost sa sustin echipa ,,Viitorul” Buzau , iar dupa meciul de ieri ,,viitorul suna promitator” cu acei batranei in teren care asteptau un cadou din partea arbitrului.Singurul incident de la meciul Salcioara-Viitorul Buzau a fost faptul ca echipa pe care am fost sa o incurajez a pierdut in fata mai ambitiosilor jucatori ai gazdelor care ,,mancau terenul” si despre care am inteles ca joaca doar din placere fara vreo sustinere materiala. Sa nu uitam ca antrenorul celor de la Salcioara este Ion Profir -o emblema a fotbalului buzoian care si-a motivat foarte bine elevii dupa cate am vazut de margine. Sincer ma asteptam ca buzoienii sa defileze in fata celor de la „capatul lumii” insa nu am vazut ca acestia sa lege mai mult de doua pase fara sa piarda mingea.Cat despre cel ce a publicat acest articol, ar fi bun sa lucreze pentru OTV , sa nu uite ca trebuie sa respcte principiul egalitatii si a fair-playului.
Ion Profir, poate o glorie, în cel mai bun caz al fotbalului gălăţean! 😉
Pentru a castiga un meci de fotbal nu este nevoie doar de numele echipei sau de unde provine aceasta ,ci si de daruire pentru sportul rege .
ce analiza avem aici din partea lui Andrei Pitigoi…absolut dezamagitor.Salcioara a demonstrat ca are valoare,cei de la Viitorul Buzau se credeau ca si castigatori,dar va intreb daca a’ti fii castigat partida mai aveam vreun comentariu?Marea echipa a buzaului,unde credeau ca joaca pe Santiago Bernabeu??atata timp cat nu au fost incidente si jocul a decurs in conditii normale nu avem de ce sa ne plangem
Articolul nu face nici o referire la jocul propriu-zis. După un meci de fotbal, rezultatul este cel care rămâne şi contează. Post-ul de mai sus arată condiţiile jalnice în care s-a disputat partida şi în care Sălcioara nu poate găzdui un meci de Superliga din simplu fapt că nu întruneşte condiţiile pentru acest eşalon, care implică o bună suprafaţa de joc, duşuri cu apă caldă curentă, electricitate, şi minimum patru oameni de ordine sau reprezentantul local al Poliţiei. Acolo, în afară de gardul împrejmuitor nimic nu este regulamentar 🙂
DAR DE ZARNESTI? ACOLO E JIHAD-RADULESCU!!! ACOLO SE POATE DESFASURA UN JOC DE FOTBAL???INTREBATI-L PE NIALACHE ACEST SMECHER AL ARBITRAJULUI BUZOIAN…RADULESCU L-A INJURAT CA LA USA CORTULUI LA JOCUL ZARNESTI-LANURI LA CARE A FOST OBSERVATOR…PANGLICARUL DE NIALACHI A STAT CU CAPUL IN JOS, I SE SPUNE FETITA ISI RIDICA FUSTA SA-L IA TOTI LA P…
d-l Pitigoi a uitat ca pe aceeasi baza sportiva a fost invinsa si echipa din PUIESTI? echipa cu pretentii ca si VIITORUL BUZAU la castigarea Superligii buzoine.Celor care au comentat negativ la intalnire dintre Salcioara si Viitorul Buzau le recomand sa fie mai atenti la efortul financiar al Primariei Ghergheasa si in mod special D-lui Primar ,angajamentul in fata celor care conduc destinele fotbalului buzioan pentru ca baza sportiva din satul Salcioara sa indeplineasca conditii optime asa cum prevede acordarea lcicentei in Superliga . FELICITARI conducerii Viitorului din Buzau ,recunoscand meritelei gruparii din Salcioara.
Dl. Petrescu nimeni nu a stirbit din meritul fotbalistilor din Salcioara in victoria obtinuta cu truda in fata celor de la Viitorul, si nici maniera in care aceasta a fost realizata, pentru ca toate mijloacele folosite fac parte din joc si totodata fac jocul mai frumos sau mai urat. In legatura cu primarul de acolo nu am ce sa va spun, nu-l cunosc personal si nici nu stiu care este contributia exacta a primariei in soarta echipei. Stiu doar ca dupa meci antrenorul Profir si capitanul echipei au fost acuzati de „blat” de cineva din conducere, fapt care intradevar mi se pare o mare prostie dupa ce esti a doua echipa dupa 11 runde care fura puncte Viitorului.
Dl. Pitigoi se vede ce fel de reporter esti … de 2 lei .
In topicul initial ai zis urmatoarele … ” Vice-liderul primului eşalon fotbalistic judeţean „a dat piept” cu ocupanta locului 14, o formaţie obscură, limitată tehnic” . Iar il acest reply ai zis urmatoarele … ” Dl. Petrescu nimeni nu a stirbit din meritul fotbalistilor din Salcioara in victoria obtinuta ” ASA SE FACE PRESA ???
De ce nu scrii exact cum au stat lucrurile de fapt ???
De ce nu scrii cum ai „injurat de mama” un suporter al echipei gazda ???
De ce nu scrii cum ca … te-au tinut doua persoane sa nu sari la bataie ???
P.S.
Ai scris …. „De acolo poate şi comportamentul primit şi huliganic al gazdelor” – tradu-ne si noua ca nu intelegem !
Esti un ……. N-ai nici o treaba cu aceasta meserie !!!
„Succesuri” !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Anonim dragă,
Recolta Sălcioara este o echipă limitată tehnic şi obscură. Argument: Sălcioara este la primul contact cu superliga, primită în acest eşalon mai degrabă criteriilor de infrastructură decât cele sportive, drept dovadă şi clasarea din stagiunea precedentă. Cu excepţia a 2 – 3 jucători care dovedesc ceva aptitudini cu balonu` în rest.. Obscură pentru că nu a căpătat notorietatea pe care o au alte colege de serie gen Viitorul Verneşti sau Carpaţi Nehoiu. Chiar dacă echipa gazdă a obţinut victoria… să zicem „norocos”, poate e un termen pe care îl agreezi, prin presiune asupra arbitrilor, joc dur şi aşa mai departe… a câştigat trei puncte. Acestea sunt mijloace care fac parte din joc la fel ca şi tragerile de timp sau diferite tertipuri. Că nu o fost o victorie răsunătoare, obţinută după o dominare copioasă şi după vreo 5 – 6 mingi în transversală asta e clar. Acum întreb eu: „Cum am ştirbit din meritele Recoltei?”
Oricare din prietenii, cunoştiinţele, rudele, colegii mei pot să îţi confirme ca eu nu înjur de mamă. 🙂
Nu era mai bine dacă nu televizam meciul? Sau dacă al tău consătean îşi vedea liniştit de treabă?
O echipa puternica trebuie sa stie sa si piarda, asa cum si un jurnalist puternic trebuie sa stie suporte crticele si sa le faca fata cu brio + 1. Este bine cunoscuta colaborarea dintre echipa de fotbal Viitorul Buzau si Dl Andrei Pitigoi ,iar toate comentariile de mai sus sunt de prisos.
Mai mult de atat, cel putin eu am ramas uluit de modul de inventare si abordare a acestui subiect de catre jurnalist , personaj de la care aveam mai multe asteptari decat folosirea unor argouri de gen,,mlitian” si a altori termeni parca folositi de suporteri la a 5-a bere dupa meci, fara sa fim surprinsi in vreun fel de inteligenta , ingeniozitatea sau originalitatea sa mediatica. Iubesc sportul buzoian , iar de la aceasta publicatie care se vrea a fi cat mai aproape de ,,rigorile” publicatiilor nationale sportive si nu gen CANCAN am mai multe asteptari .
Dl, Vasile aţi semnat primul comentariu pertinent, care întradevăr mă pune pe gânduri. Dacă mi-aş face mea culpa, aş face-o doar în faţa caracterelor, nu a celor care zăbovesc prin Londra sau a celor care se ascund în spatele tastaturii.