Tulpan „driblează” mai bine la 56 de ani decât fotbaliştii Gloriei la 25

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

TULPAN

Preşedintele buzoienilor a găsit o „portiţă” în regulament prin care Gloria poate ajunge în Liga a II-a

Buzăul ar putea avea din nou echipă în liga secundă la fotbal şi asta chiar de sezonul viitor! Chiar dacă pe linie sportivă formaţia din Crâng a bifat cel mai prost sezon din toată istoria de peste 40 de ani a clubului din Buzău, Dan Tulpan, preşedintele Gloriei, a găsit o metodă prin care oraşul nostru va avea din nou reprezentantă în al doilea eşalon.

Potrivit Regulamentului de Organizare al Jocului de Fotbal (n.r. Articolul 34 – Cam­pionatele de juniori, Paragraful 3.1. litera b) „cluburile din Liga a III-a: să participe în campionatele de juniori C, D şi E (minim 3 echipe), în caz contrar echipa de seniori urmând a fi penalizată cu 9 puncte în campionatul Ligii a III-a”, criteriu pe care Viitorul Axintele, liderul din C2, nu l-a îndeplinit. Astfel, preşedintele buzoienilor speră, conform ROAF, într-o depunctare a formaţiei ialomiţene, fapt care ar aduce Gloria Buzău şi Viitorul la egalitate de puncte, situaţie în care gruparea din Crâng ar surclasa-o pe cea din Ialomiţa, graţie rezultatelor directe dintre cele două formaţii (n.r. 2 – 0 la Buzău, 2 – 1 la Axintele). „Demersul nostru este unul cât se poate de cinstit şi corect, iar singura cerinţă pe care o am faţă de oficialii Federaţiei Române de Fotbal este aceea ca litera re­gulamentului să fie respectată. Nu se poate aşa ceva. Este o lipsă de respect, moral vorbind, şi o încălcare a regulamentului, dacă discutăm potrivit ROAF. Noi ne preocupăm de copii şi juniori, în timp ce alţii neglijează acest aspect şi investesc doar la seniori” – Dan Tulpan, preşedinte Gloria Buzău.

Ialomiţenii se joacă cu focul

Odată cu depunderea memo­riului la Federaţia Română de Fotbal de către Gloria, act prin care li se pune în vedere oficialilor din Capitală cele menţinate mai sus, pe site-ul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Ialomiţa au apărut clasamentele competiţiilor de juniori C, D şi E, cu câte o grupă de copii a formaţiei din Axintele prezentă la fiecare din întrece­rile mai sus amintite. Pentru a verifica vericiditatea competiţiilor, şi implicit a meciurilor din cadrul acestora, am încercat să îi contactăm telefonic pe şefii fotbalului ialomiţean. Pentru că ieri a fost etapă intermediară în cadrul ligilor inferioare din Ialomiţa, în lipsa preşedintelui şi a vicepreşedintelui, la sediul AJF am putut discuta doar cu Vasile Drăgan, secretarul gene­ral al instituţiei ialomiţene. Oficialul AJF Ialomiţa s-a rezumat la o scurtă şi vagă declaraţie privitoare la organizarea campionatelor destinate juniorilor C, D şi E: „Atâta timp cât noi nu am judecat nimic la nivel de judeţ, nu ştiu de ce ar interesa pe alţii. Nu mai am nimic de spus în acest moment”.

Nicio certitudine din Ialomiţa

 Am mers mai departe şi l-am contactat, tot telefonic, pe Vasile Bratu, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din Ialomiţa, adică omul care ar fi trebuit să delege arbitrii pentru orice meci organizat pe raza judeţului Ialomiţa. Întrebat dacă a delegat brigăzi de arbitri în cadrul campionatelor de juniori C, D, şi E, întreceri în care sarcina organizatorică ar fi căzut în mâinile AJF Ialomiţa, acesta a răspuns:  „Nu pot da nicio declaraţie în momentul de faţă, atâta timp cât nu îmi este solicitată pe linie ierarhică, într-o manieră oficială. În clipa în care superiorii mei îmi vor solicita acest lucru, îl voi face negru pe alb. Nu vreau să am discuţii cu nimeni, iar spusele mele cred că sunt corecte şi obiective în momentul de faţă”.

Precedentul Dolj

În urma memoriului depus de Gloria Buzău, oficialii ialomiţeni trebuie să facă dovadă organizării celor trei competiţii, la care să fi luat parte câte o echipă de copii şi juniori a formaţiei din Axintele, pentru că altfel liderul din C2 riscă depunctare şi automat pierde promovarea în eşalonul secund, în dauna Gloriei Buzău. Pentru aceasta, în viitorul apropiat, conducătorii AJF Ialomiţa vor trebui să prezinte în faţa comisiilor ­abi­litate de la FRF, documentele (rapoartele de joc, chitanţe pentru baremul arbitrilor, clasamentele după fiecare etapă, delegările arbitrilor, dovada asistenţei medicale ş.a.m.d), nu doar clasamentele afişate deja pe site. Dacă oficialii ialomiţeni au întocmit ­respectivele clasamente „din burtă” se fac vinovaţi pe linie sportivă de „fals în acte”, iar de fals şi uz de fals, potrivit codului penal. În urmă cu trei ani de zile, AJF Dolj a fost dizolvată, după un caz identic, în care oficialii doljeni au simulat organizarea celor trei competiţii. La vremea respectivă, preşedintele AJF Dolj, Nicolae Neagoe a fost înlocuit cu actualul conducător al fotbalului doljean, Silviu Bogdan. 

Săgeţi de la Râmnicu Sărat

Valeriu Sfinteş, preşedintele divizionarei „C” Olim­pia Râmicu Sărat nu crede în demersul făcut de Dan Tulpan. Oficialul râmnicean crede că şefii grupării din Crâng ar face orice ca să justifice bugetul primit din partea autorităţilor locale în acest an. „Baliverne. Se agaţă de orice, pentru că trebuie să justifice un buget enorm (n.r. 25 de miliarde lei vechi). Tot în liga a III-a vor juca. Uitaţi-vă pe site-ul AJF Ialomiţa şi o să vedeţi clasamentele ­între­cerilor de juniori”, a ­declarat Valeriu Sfinteş, preşedintele Olimpiei Râmnicu Sărat.

Vezi aici adresele inaintate de oficiile clubului buzoian catre Federatie

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.