Administratorul judiciar al Gloriei Buzău, cercetat pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Potrivit cotidianului Opinia, Roşioru Vartan, administratorul judiciar al Gloriei Buzău este anchetat pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului, în dosarul omului de afaceri buzoian Dorin Marinescu.

„ROȘIORU VARTAN, expert tehnic și contabil judiciar în cadrul Biroului local de expertize tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Buzău, cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea făptuitorului.

În cadrul dosarului de cercetare penală evidențiat, inculpatul Roșioru Vartan — expert contabil — a întocmit raportul de expertiză contabilă din data de 23.09.2013, cu consemnarea unor mențiuni, aserțiuni și concluzii nereale, în sensul că a evidențiat că a examinat ca material do­cumentar la efectuarea expertizei fișe de magazie și liste de inventar ale agentului economic administrat de către inculpatul Marinescu Dorin, deși aceste documente de evidență contabilă nu au existat în fapt. Totodată, în baza materialului documentar pe care l-a avut la dispoziție, inculpatul Roșioru Vartan a formulat o concluzie nereală, determinând ine­xact cantitatea de băuturi alcoolice livrate de agentul economic, în condițiile în care, pe baza respectivului material documentar, nu putea să răspundă la acest obiectiv, întrucât agentul economic nu ținea evidența cantitativă și valorica a producției realizate și vândute, aspect confirmat de toate celelalte probe existente la dosarul cauzei. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat ca inculpa­tul Roșioru Vartan a concluzionat în mod fals cu privire la cantitatea de băuturi livrate de societatea administrată de către inculpatul Marinescu Dorin către un agent economic din Brăila, în baza unor facturi falsificate în mod vizibil, prin radiere cu o linie, cantitate ce era, în realitate, mai mare cu 10.455 litri decât cea determinată de către inculpat, facilitând astfel sustragerea societății de la plata unei accize de 56.593 lei.”

Mai multe detalii aici.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.