Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Starea gazonului de pe Arena Națională a făcut ca FCSB să fie nevoită să-și găsească alt teren de disputare a meciurilor de pe teren propriu. Deși în dese rânduri, arena „Gloria” din Buzău a fost trecută ca arenă secundă în dosarul de licențiere al roș-albaștrilor, tehnicianul Nicolae Dică a luat decizia ca fotbaliștii săi să-și dispute meciul cu Gaz Metan Mediaș, din această seară, chiar în orașul său natal. Hotârârea antrenorului de la FCSB i-ar putea costa mult pe steliști. Nici gazonul din Pitești nu se prezintă în cele mai bune condiții, iar potrivit Digi Sport, suporterii nu se înghesuie la casele arenei din Trivale. În anti-teză, la Buzău stadionul a fost renovat recent, gazonul schimbat, iar aportul microbiștilor buzoieni ar fi putut contribui la succesul roș-albaștrilor în confruntarea cu medieșeneni. FCSB are timp să se răzgândească pentru următoarele două partide, cele cu Viitorul Constanța și CFR Cluj, pe care stadionul buzoienilor le-ar putea găzdui.

Iată știrea integrală de pe Digi Sport:

Odată Arena Naţională închisă din cauza terenului mizerabil, roş-albaştrii au căutat o altă „casă”, pentru meciurile de acasă.

În cele din urmă, s-a optat pentru oraşul lui Dică, Piteşti. Iar administratorii clubului din Trivale au făcut tot posibilul ca stadionul şi suprafaţa de joc să arate cât mai bine la ora partidei cu Gaz Metan.

Piteştenii au pus mâna pe lopeţi şi au eliberat total gazonul de zăpadă. Acesta se prezintă în condiţii destul de bune, judecând după vremea din România.

Singura nemulţumire e în rândul fanilor, biletele nefiind încă disponibile la case. Se promisese că tichetele vor fi puse în vânzare de vineri, dar în cele din urmă abia de sâmbătă suporterii le pot achiziţiona. Oricum, stadionul nu va fi nici pe departe plin, temperaturile urmând să îi ţină în casă pe mulţi care, în condiţii normale, ar fi mers la stadion.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.