Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Victorie la scor a fotbaliştilor antrenaţi de Ilie Stan. Jucătorii de la SCM Gloria Buzău s-au impus cu 7 la 0 pe teren propriu, în compania formaţiei Sportul Snagov, în cea de-a treia etapă a eşalonului secund. În urma succesului de sâmbătă, buzoienii sunt liderii ligii a doua.

VIDEO | SCM GLORIA BUZĂU VS. SPORTUL SNAGOV: 7-0

Reuşitele lui Marius Ioniţă (min. 35), Valentin Alexandru (min. 39, respectiv 44 – pen.) şi Valentin Munteanu (min. 42, respectiv 59), alături de cele ale lui Dragoş Huiban (51) şi Matei Constantinescu (90+1) au îngenucheat formaţia antrenată de Valeriu Răchită. Astfel, SCM Gloria a obţinut scorul campionatului după primele trei etape şi a urcat pe prima poziţie a Ligii 2, devansând-o la golaveraj pe UTA, care are şi ea punctaj maxim. Buzoienii au golaveraj 10-1, iar arădenii 9-0. În plus, echipa lui Ilie Stan dă şi golgheterul campionatului, pe Valentin Alexandru, cu patru goluri marcate.

”M-am lăsat în 2005 de fotbal şi antrenez de 14 ani. Este cea mai mare umilinţă pe care am trăit-o ca antrenor. Cauzele sunt multiple. Vom face o analiză. Unii dintre jucători vor veni lună să-şi ia actele, să se ducă la Liga a 4-a, la Liga a 3-a, unde se acceptă asemenea comportamente. Asta e viaţa în fotbal. Ne gândim deja la meciul cu Metaloglobus. Ştiam că Argeşul, Buzăul, Clujul, Petrolul, echipe cu bugete foarte mari, cu obiective de promovare, nu ne putem lupta. Noi, cu juniori de 16-17 ani încercăm să jucăm un fotbal cât se poate de bun şi să scoatem rezultate cu echipele de valoarea noastră.

Accidentarea lui Neacşu mi-a dat tot planul peste cap. În primele minute să pierzi un fundaş central, în condiţiile în care aveam doar doi, a trebuit să fac schimbări în echipă, l-am băgat pe Baniţă, care mi-a venit ieri la antrenamente, dar, venind de la o echipă de Liga a 3-a, a fost depăşit total de joc, tocmai de aia l-am şi schimbat. La Neacşu se pare că este o entorsă de gradul 1 şi necesită o imobilizare ghipsată de 12 zile, după care recuperarea. Deci, pentru următoarele trei patru meciuri nu-l voi avea”, a spus Valeriu Răchită la finalul partidei cu SCM Gloria Buzău.

FINAL SCM GLORIA BUZĂU – SPORTUL SNAGOV: 7-0
Stadion: Gloria (Buzău);
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); Asistenţi: Daniel Vlase (Galaţi) şi Cristian Voicu (Focşani); Rezervă: Vlad Baban (Iaşi); Observatori: Andrei Ioniţă şi Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti).
►SCM Gloria: Dr. Balauru – Gîţ, M. Ioniţă, Ghinga, Perju – Balgiu, Vîlsan, Tucaliuc, D. Munteanu – Val. Alexandru (cpt.), Huiban
Rezerve: R. Stoian – Godin, P. Mihalache, Luptak, Konate, Pîrcălabu, M. Constantinescu
Antrenor: Ilie Stan
►Snagov: Micle – G. Apostol, Ghidurea, Ad. Neacşu, Cos. Novac – Ad. Stoica (cpt.), Răileanu, Iul. Roşu – Safsaf, R. Bucur, Cubleşan
Rezerve: Oct. Stanciu – Ristea, Dorobanţu, Mirică, Al. Nechita, Vl. Bărbulescu, Baniţă
Antrenor: Valeriu Răchită

Desfăşurarea LIVETEXT a partidei (prosport.liga2.ro)

►Min 90+1 7-0 Matei Constantinescu îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor şi Snagovul pleacă acasă cu o geantă de goluri

►Min 87 Constantinescu scapă singur cu portarul, dar Micle respinge

►Min 73 Ultima schimbare la gazde: intră Matei Constantinescu şi iese Cosmin Tucaliuc

►Min 72 Cubleşan încearcă un şut pe jos din afara careului, dar mingea ajunge în braţele portarului

►Min 67 Vîlsan îl faultează pe Stoica şi vede cartonaşul galben. Lovitură liberă pentru Snagov: Cubleşan trimite în braţele portarului

►Min 66 A doua schimbare pentru buzoieni: intră Petre Mihalache şi iese Valentin Munteanu

►Min 59 Schimbare pentru SCM Gloria: intră Adelin Pîrcălabu, iese Dragoş Huiban

►Min 59 6-0 Valentin Munteanu reuşeşte şi el ”dubla” în poarta lui Micle, aflat la debut în Liga 2

►Min 55 Valeriu Răchită face şi ultima schimbare. Iese Ionuţ Baniţă, introdus în prima repriză, şi intră Vlad Bărbulescu

►Min 54 Micle salvează eroic, după lovitura de la colţ executată de către Gloria

►Min 51 5-0 Dragoş Huiban profită de o lipsă de coordonare a fundaşilor Sportului Snagov şi îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor. A fost bară-gol

►Min 48 Safsaf scapă de doi adversari, dar este faultat în apropierea careului şi este lovitură liberă pentru Snagov. Nichita execută faza fixă, dar mingea trece peste poarta buzoienilor

►Min 44 4-0 Valentin Alexandru transformă pe centru penalty-ul, în învinge din nou pe Micle şi reuşeşte ”dubla” în dreptul său

►Min 43 Ghidurea face fault în careu şi vede cartonaşul galben. Penalty pentru Buzău. Snagovul este în corzi

►Min 43 Răchita face şi a doua schimbare. Iese Iulian Roşu şi intră Alexandru Nichita, adus zilele trecute de la Carmen Bucureşti

►Min 42 3-0 Valentin Munteanu primeşte în faţa porţii şi nu ratează şansa de a majora scorul

►Min 39 2-0 Valentin Alexandru execută bine o lovitură liberă şi îl învinge pe Micle

►Min 35 1-0 Marius Ioniţă deschide scorul cu o lovitură de cap, după o fază de contraatac a Gloriei

►Min 32 Safsaf scapă de doi adversari şi şutează din marginea careului, dar mingea este deviată în corner

►Min 30 Stoica trage din afara careului, însă nu îi pune probleme lui Balauru

►Min 24 Stoica primeşte de la Bucur în faţa careului şi şutează către poartă, dar Balauru reţine

►Min 15 Huiban pătrunde în careu, încearcă un şut pe colţul scurt, dar nimereşte plasa laterală, în afara porţii

►Principalul acţionar al Sportului Snagov, Cătălin Edmond Rufă, îi va ceda clubul patronul de la Carmen Bucureşti, Ovidiu Adrian Onosă, cel care zilele trecute a luat decizia de a retrage echipa din Liga a 4-a. Primii cinci jucători care au trecut de la un club la altul au fost şi anunţaţi oficial. Informaţii suplimentare despre acest subiect puteţi citi AICI. La vară, Sportul Snagov îşi va schimba numele în Carmen Bucureşti

►Min 11 Iese Adrian Neacşu, accidentat, şi intră Ionuţ Baniţă, legitimat în această săptămână

►Min 9 Intrare dură asupra lui Adrian Neacşu. Jucătorul este scor pe targă în afara terenului şi nu poate continua

►Min 7 Novac scoate de pe linia porţii o minge reluată cu capul de un jucător al Buzăului, iar Snagovul scapă fără gol

►Min 4 Munteanu reuşeşte să păcălească apărarea Snagovului, şutează, însă mingea trece milimetric pe lângă poarta apărată de Micle

Foto & video: SCM Gloria Buzău

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.