Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Pe 20 noiembrie, AS FC Buzău a fost partener al unui eveniment deosebit organizat de Muzeul Județean Buzău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Buzău, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului. Sub titlul „Călătorie cu responsabilitate în lumea drepturilor”, evenimentul a avut ca obiectiv promovarea drepturilor fundamentale ale copiilor printr-o serie de activități interactive și educative.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor oficialități locale de marcă, printre care: Claudiu Damian, vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău; Daniela Palcău, inspector general al ISJ Buzău; Alina Untaru, reprezentant ISJ Buzău; Loredana Dorobanțu, Maria Mirela Ioniță și Valentina Neagoe din partea DGASPC Buzău; pr. Mihail Milea de la Fundația pentru Copii „Sf. Sava”; Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău; Mirela Iamandi, reprezentant AJOFM; Ștefan Torcărescu, director al Centrului Corpului Didactic; Sorin Robu, director DRPD; Cristian Dima, director al Seminarului Teologic Buzău; Andrei Lavinia Delia, reprezentantă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu”; Ana Maria Găinușă, director al Liceului de Arte Buzău; Florea Bârzu, director al Crucii Roșii Buzău și pr. Daniel Necula, reprezentant al Centrului Filantropia.

Printre temele centrale abordate în cadrul evenimentului s-au numărat dreptul la educație, dreptul la viață culturală, dreptul de a-și exprima liber opinia și dreptul la protecție împotriva violenței.

AS FC Buzău a avut un stand special amenajat, unde vizitatorii au putut interacționa cu doi dintre jucătorii echipei Gloria Buzău, Dumitru Cristi și Dragoș Horeboiu. Alături de aceștia, au participat membri ai staff-ului tehnic și administrativ, printre care Alex Băcanu, Gabriel Cernat, Andrei Pițigoi, Aurelian Trifan și Cristi Stavri. Standul a inclus o expoziție de tricouri oferită de Aurelian Trifan, ce a prezentat momente emblematice din istoria fotbalului buzoian, subliniind legătura profundă dintre brandul Gloria Buzău și comunitatea locală.

Evenimentul a fost o ocazie unică de a interacționa cu copii din medii sociale diverse – de la cei defavorizați sau instituționalizați, până la elevi ai școlilor și liceelor de elită din oraș. Într-o atmosferă plină de emoție, s-au evidențiat valorile solidarității, ale respectului reciproc și importanța sprijinului oferit copiilor din toate categoriile sociale.

S-a pus un accent deosebit pe beneficiile sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici, subliniind contribuția acestuia la sănătatea fizică și la formarea unor valori esențiale precum munca în echipă, disciplina, respectul, sacrificiul și autodepășirea. Aceste lecții învățate pe terenul de sport sunt de o valoare inestimabilă, rămânând relevante pe tot parcursul vieții.

GALERIA FOTO COMPLETĂ, AICI!

AS FC Buzău le mulțumește tuturor celor care au vizitat standul echipei și organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la un eveniment care promovează valorile sociale și drepturile copiilor.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.