Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Jurnalistul buzoian, Cristian Sîrbulesu de la Buzău Play a realizat mai multe materiale video privitoare la Campionatul European de Rachetomodelism, care se desfăşoară la Buzău, în perioada 24 – 30 august 2019. Primul dintre ele reprezintă pregătirile care au avut loc în Sala „Nicu Constantinescu” din Primăria Municipiului Buzău, în zilele premergătoare competiţiei. Iată clipul video:

Timp de nouă zile, Buzăul se va afla sub zodia zborului. Zeci de sportivi din toată lumea se vor întrece pe câmpul de la Spătaru în cadrul a două evenimente sportive de mare anvergură: Cupa Mondială de Rachetomodele și Campionatul European de Rachetomodele.

Cele două evenimente sunt organizate de Federația Română de Modelism în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria municipiului Buzău. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 24 august 2019, pe Calea Eroilor din Buzău. Primarul municipiului Buzău adresează tuturor buzoienilor invitația de a participa la evenimente.

La cele două întreceri vor participa 319 sportivi din 19 țări: Germania, Bulgaria, România, Elveția, Statele Unite ale Americii, Italia, Estonia, Slovenia, Lituania, Olanda, Ucraina, Slovacia, Cehia, Polonia, Serbia, Spania, Rusia și Belarus.

Text & video: Cristian Sîrbulescu | Buzău Play

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.