Perla din Crâng: Marius Cocîrlă, puştiul din curtea Milanului, a îmbrăcat tricoul Gloriei

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

marius-cocirla

Numele Marius Cocîrlă probabil nu vă spune nimic. Nici nu are trebui să o facă, din moment ce micuţul jucător al Gloriei Buzău de abia face luna în Crâng. Pentru o identificare mai uşoară, Cocîrlă e „ăla mic, pe flanc, de aleargă mult”, aşa cum au sunat primele aprecieri ale microbiştilor buzoieni la adresa mijlocaşului venit de la CS Otopeni în această vară, sau “gărgăriţa”, aşa cum a fost poreclit de antrenori, graţie celor 164 de centimentri pe care îi are în înălţime.

villarreal-marius-cocirla
Marius şi Sorin Cocîrlă la Villarreal (SPA).

Marius Cocîrlă s-a născut pe 22 iunie 1996, la Turnu Măgurele şi a început fotbalul la Rulmentul Alexandria. Graţie calităţilor înnăscute, nu a stat mult la Rulmentul şi a fost acontat rapid de Steaua Bucureşti, pe vremea când gruparea din Ghencea încă mai deţinea Academia de Copii şi Juniori. În argou fotbalistic, nici la Steaua „nu a făcut purici”. Lipsa seriozităţii antrenorilor în pregătire şi condiţiile deloc demne de o academie de fotbal au făcut ca părinţii lui Marius să îşi dorească mutarea acestuia într-un mediu sănătos, propice performanţei. Totul a coincis cu desfiinţarea Academiei de la Steaua, dar chiar şi aşa, în scurta perioadă petrecută în Ghencea, Cocîrlă a avut timp să îşi demonstreze calităţile, câştigând cu roş-albaştrii titlul de campion naţional la categoria sa de vârstă. Marius a mai trecut pe la Sportul Studenţesc, tot pentru o scurtă perioadă în care a reuşit să îşi adjudece titlul de cel mai tehnic jucător în cadrul unui turneu de fotbal juvenil, pe la Progresul Bucureşti şi VK Soccer, la ultima formaţie avându-l ca antrenor pe cunoscutul fost fotbalist Viorel Kraus.

VIDEO AC MILAN #FUTURE (Documentar despre Academia de Fotbal de la Milan)

steaua-marius-cocirla
Campion naţional cu Steaua.

 Cocîrlă a participat la prima ediţie a AC Milan ­Junior Camp din România, în urmă cu şase ani. Mezinul familiei Cocîrlă a fost ales cel mai bun jucător din peste 400 de participanţi şi unul dintre premii a constat în accederea la faza finală a competiţiei organizate de cel mai cunoscut club din Italia, chiar la Milano, alături de încă 300 de puşti din toată lumea. Micuţul mijlocaş a impresionat sub privirile tehnicienilor italieni, printre care şi fostul atacant al milanezilor „Pippo” Inzaghi. Din toţi cei prezenţi la competiţia organizată la Milanella, baza de pregătire a formaţiei AC Milan, Cocîrlă a fost desemnat cel mai bun fotbalist, având posibilitatea de a se alătura grupelor de copii din oraşul italian. Părinţii au declinat oferta, considerând că puştiul lor este prea fraged pentru o experienţă în străinătate. La un an distanţă, Marius a dat probe la „piticii” formaţiei spaniole Villarreal, putând să semneze cu gruparea iberică. „Unul din cele mai frumoase momente a fost cel în care înaintea unui meci de campionat, între AC Milan şi Bari am păşit pe teren alături de jucătorii Milanului. Atunci Massimo Ambrosini, căpitanul echipei, mi-a dăruit tricoul său cu autograf”, ne-a povestit mijlocaşul Gloriei.

marius-cocirla-sportul-studentesc
Trofeu cu Sportul Stud.

Evoluţia bună pe care Marius Cocîrlă a avut-o până la frageda vârstă de 16 ani ridică un mare semn de întrebare. De ce puştiul din Turnu Măgurele, care a primit titlul de cel mai tehnic jucător la una din cele mai importante competiţii internaţionale din lume, nu a bifat niciun meci pentru reprezentativa naţională? „La loturile naţionale de juniori din România ajung doar cei care stau foarte bine financiar. Am văzut cum erau convocaţi foşti colegi de-ai lui Marius care la Steaua, spre exemplu, erau doar rezerve. Toţi copiii mei fac sport, dar încerc să le insuflu tot timpul pasiunea şi satisfacţiile care pot veni pe plan profesional, în urma performanţelor, în dauna celor băneşti”, a declarat tatăl lui Marius.

 

CLICK AICI PENTRU VIDEO MARIUS COCÎRLĂ – Cele mai bune momente

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentAtleta Marina Baboi, campioană balcanică!
Articolul următorSe cerne sita! Gloria Buzău renunţă la cel puţin patru jucători
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".