Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Colegiu Naţional B.P. Haşdeu a fost prima „staţie” a proiectului „Şahul călător”, iniţiativă a secţiei „şah” din cadrul Sport Club Municipal Gloria Buzău, la care au aderat atât autorităţile locale, cât şi mai multe unităţi de învăţământ din Buzău. Organizat în parteneriat cu Palatul Copiiilor Buzău, proiectul şi-a consumat prima acţiune zilele trecute, în sala de sport a celei mai prestigioase instituţii de învăţământ din Buzău.

Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

În cadrul evenimentului desfăşurat la finele săptămânii trecute au participat mai mulţi elevi ai Colegiului Naţional B.P. Haşdeu.”Şahul călător” reprezintă o acţiune de promovare şi selecţie pentru practicanţii sportului „minţii”. Acesta se va desfăşura preponderent în instituţiile de învăţământ buzoiene (săli şi terenuri de sport), dar şi în locaţii cu o largă deschidere către public, precum Piaţa Dacia, Parcul Crâng, Parcul Tineretului, Parcul Al. Marghiloman şi mall-urile buzoiene.

VIDEO, CONSTANTIN TOMA, PRIMARUL MUN. BUZĂU

Unul dintre punctele de interes ale competiţiei organizate sub egida SCM Gloria Buzău, îl reprezintă „şahul uriaş”, care conţine piese de mari dimensiuni pentru creşterea nivelului de atractivitate şi interacţiune dintre participanţi. Domnul Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău a fost printre primii participanţi care au mutat piesele „gigant”, adversar fiindu-i un puşti de doar câţiva ani. Partida dintre cei doi s-a încheiat cu o remiză, iar edilul buzoian s-a declarat încântat de iniţiativa pus în aplicare de Ion D. Popescu, şeful de secţie al ramurii care îşi desfăşoară activitatea sub culorile SCM Gloria Buzău.

VIDEO, GEORGE VLAD, DIRECTOR PALATUL COPIIILOR

„Şahul călător” este doar unul dintre proiectele implementate de către secţia „şah” a SCM Gloria Buzău. Alături de acesta se mai află „Şahul online”, dedicat elevilor din clasele V-XII şi profesioniştilor. Aceştia sunt dotaţi gratuit cu tablete pentru aprofundarea cunoştiinţelor, pregătire de la distanţă şi organizarea de concursuri naţionale şi internaţionale; „Împreună creştem campioni”, o acţiune permanentă de selecţie pentru copiii şi juniorii buzoieni în cadrul SCM Gloria Buzău; şi concursuri dedicate familiei: „Şah cu gemeni” şi „Şah în familie”.

Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Organizatorii turneului „Şahul călător” sunt: SCM Gloria Buzău, Palatul Copiilor din Buzău, Fundaţia „Sf. Sava de la Buzău” şi Fundaţia „ Irineu Mihălcescu”. Toţi participanţii primesc diplome, iar câştigătorii vor fi premiaţi după fiecare etapă a întrecerii, cei mai buni dintre aceştia primind premii substanţiale în cadrul unei gale a sportului buzoian care va avea loc pe 1 Decembrie 2018.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.