Arghir 1, doborâtă în faza grupelor la Trofeul Buzăul Sportiv

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

watermark-buzaulsportiv

Etapa a III-a a Trofeului „Buzăul Sportiv” – ediţia I a programat derby-ul dintre Arghir 1, una din cele mai bune formaţii de mini-fotbal din judeţ şi Buzăul Sportiv, echipa organizatorilor, în care se regăsesc nume „grele” ale sportului „rege” din Buzău.

Confruntarea a fost câştigată cu 4 la 1 de Buzăul Sportiv, echipa organizatorilor urmând a avea prima şansă la accederea în fazele eliminatori, alături de Taxiurile Global, după succesul de duminică. Grupa B s-a dovedit a fi cea mai echilibrată, cu patru formaţii aflate la egalitate de puncte şi cu şanse cel puţin teoretice la „atingerea” semi-finalelor. În grupa A, Arghir 2 are şanse mari de a merge în faza semi-finalelor, după ce a strâns 7 puncte după primele trei runde. Condor, câştigă­toarea „Cupei Primăverii” are maximum de puncte după primele două jocuri şi se anunţa o candidată importantă la şefia grupei. În ciuda înfrângerii la scor cu Condor, Legendarii păstrează şi ei şansa de a „prinde” locul doi şi automat calificarea în „careul de aşi”. Competiţia este organizată de Buzăul Sportiv, alături de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Buzău şi AS Galactic Buzău, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău. Cele mai importante partide din cadrul competiţiei sunt disponibile pentru vizonare, online, pe site-ul www.galacticbuzau.ro. Câştigătoarea întrecerii va primi bilete la meciurile echipei naţionale a României, duelurile ce au loc în cadrul prelimina­riilor CM din 2014, împotriva Turciei şi Ungariei sau echipament sportiv. Se vor premia cu diplome şi cupe locurile doi, trei, fair-play, cel mai bun portar (Trofeul „Ion Ioniţă”), cel mai tehnic jucător (Trofeul „Ion Viorel”), golgheterul competiţiei (Trofeul „Iulian Dăniţă”). Arbitrul cu cea mai bună prestaţie în cadrul competiţiei va primi trofeul „Cristian Teodorescu”.          

Arghir 1 – Buzăul Sportiv:   1 – 4, (0 – 0)

Au marcat: Fetic ‘44/ M. Puşcă ‘27 şi ‘48, C. Puşcă ‘32, Piţigoi ‘42

Arghir 1: 1. Boghici, 10. Bădicu, 17. Ivan, 4. Fetic, 3. Leu, 5. Anghelache, 6. Mazîlu, 7. Luca, 2. N. Tiberiu, 8. Arghir şi 22. Botea. Antrenor: Daniel Arghir

Rezultate etapa a III-a, Trofeul Buzăul Sportiv

Legendarii – Condor: 1 – 16
Vulturul Cândeşti – Vali Team: 6 – 5
Arghir 1 – Buzăul Sportiv:  1 – 4
Ajax 23 – Arghir 2:  5 – 7
Spartanii – CRC Buzău: 10 – 2
Ever Grun – Taxiurile Global  se joacă miercuri, de la ora 22.00.

Etapa următoare, a IV-a a Trofeului Buzăul Sportiv

Vulturul – Legendarii
Taxiurile Global – Arghir 1
Buzăul Sportiv – Spartanii
Condor – Ajax 23
CRC Gas – Ever Grun
Arghir 2 – Vali Team

CLASAMENT GRUPA B

2b 

CLASAMENT GRUPA A

1a

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentCine va fi antrenorul Gloriei Buzău?
Articolul următorSă înceapă spectacolul!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".