Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

CS Luceafărul Buzău, reprezentanta judeţului nostru în Liga I de futsal a pierdut calificarea în grupa celor mai bune echipe din ţară după ce a fost învinsă în ultimele 10 secunde de FK Odorheiu Secuiesc, după un arbitraj părtinitor (n.r. 6-5). În turneul desfăşurat chiar în oraşul gazdelor, buzoienii au pierdut ambele meciuri disputate. Mai întâi, vineri, confruntarea cu Imperial Wet Miercurea Ciuc (n.r. locul 2, la egalitate cu prima poziţie, 28 de puncte; scor: 1-6), apoi sâmbătă, cu 6 la 5 în ultimele 10 secunde cu Odorheiu Secuiesc, locul 4 în ierarhia regulată. Gazdele au marcat golul victoriei dintr-o fază aspru contestată de buzoieni. La reluarea jocului, jucătorii lui Odorheiu Secuiesc au repus mingea în joc printr-o lovitură liberă indirectă, locul repunerii fiind la 4 metri de cel al comiterii infracţiunii. Jucătorii Luceafărului au fost luaţi prin surprindere, în timp ce secuienii şi-au asigurat victoria cu un gol marcat rapid. Partida a fost arbitrată de Daniela Decă din Brăila şi Liviu Chită din Piteşti. Arbitru de rezervă a fost ieşeanul Bogdan Hanceriuc.

Luceafărul Buzău încheie stagiunea regulată pe locul 5, cu 12 puncte şi aşteaptă confruntările din play-out cu ACS KSE Târgu Secuiesc şi CFR Clujana Cluj.

VIDEO | MECIUL COMPLET DINTRE LUCEAFĂRUL BUZĂU ŞI FK ODORHEIU SECUIESC

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.