Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Noul puști-minune decoperit de Academia Hagi face senzație în fotbalul mic. La doar 15 ani, Adrian Caragea înscrie și la categorii de vârstă superioare, la U17 și U19! Adrian a marcat în acest an, la doar 15 ani, în Liga Elitelor, pentru echipele U17 și U19 ale Viitorului, dar și pentru echipa secundă a clubului, în Liga a lll-a! Următorul pas este cel mai greu și mai important, Liga 1.

Ultima sa ispravă s-a petrecut la meciul din Liga Elitelor U17, din urmă cu doar câteva zile, Viitorul Constanța – FC Botoșani 7-0, când a marcat patru goluri! Prima reușită a fost superbă. A preluat, a driblat trei adversari, s-a mai întors o dată și a șutat fără șanse pentru portarul advers. Nu degeaba este fan Lionel Messi și Barcelona.

VIDEO Golurile lui Adrian Caragea împotriva celor de la FC Botoșani

Părinții au fost sportivi
Adrian Caragea s-a născut pe 7 septembrie 2005, la Jaen, în sudul Spania, un orășel deluros, situat la aproximativ 100 de kilometri de Granada, denumit și „capitala mondială a uleiului de măsline”. Provine dintr-o familie de sportivi, iar acest lucru se poate observa în ambiția și determinarea cu care joacă.

Tatăl său, Ștefan Caragea, a fost și el fotbalist, un mijlocaș respectabil în Buzău, care a jucat pentru formația locală Gloria, dar și pentru Petrolul Berca, o altă formație din zonă, la finele anilor 80, începutul anilor 90. A debutat în Liga 1 la doar 16 ani, la Gloria Buzău, și a fost antrenat de nume importante ale fotbalului buzoian și românesc, precum Ion Ionescu, Dudu Georgescu sau Cornel Negoescu. A cochetat și cu loturile de juniori ale României, unde a fost pregătit de regretatul Gheorghe Ola. S-a retras relativ repede din fotbal, din cauza mai multor accidentări grave.

Mama lui Adrian, Iulia Caragea, fostă Râșcanu, este și ea din Buzău. A practicat de mică tenisul de masă și a fost o jucătoare importantă a României, multiplă medaliată la competițiile naționale și internaționale, la toate categoriile de vârstă, tot în anii 80-90.

În plus, Adrian mai are o soră, Claudia Caragea (16 ani), cea care i-a călcat pe urme mamei sale și a devenit o foarte bună jucătoare de tenis de masă, legitimată la cluburi importante din țară, precum Farul Constanța sau SCM Gloria Buzău.

Tatăl său a muncit în construcții
Soții Caragea au fost nevoiți de situația materială grea să meargă la muncă în străinătate pentru a transforma visele în realitate. Au ajuns mai întâi în Grecia, apoi, în 1999, s-au mutat în Spania, acolo unde aveau să rămână pentru următorii 13 ani, până la întoarcerea în Buzăul natal. Mama s-a ocupat cu inițierea și pregătirea copiilor din Jaen în arta tenisului de masă, iar tatăl a lucrat în construcții. Mai exact, monta termopane.

„Se lucra de dimineață până seară, de la 8 dimineață la 8 seară. A fost destul de greu, dar m-aș întoarce oricând cu drag. Am revenit în România din cauza crizei, dar și pentru că au crescut copiii. Ne-am gândit mai mult la ei, deoarece voiam să facă sport de performanță”, a dezvăluit Ștefan Caragea la postul Campus TV din Buzău, în urmă cu 9 ani.

Adrian a început fotbalul în Spania, la o grupă din Jaen, apoi s-a mutat la Buzău și a evoluat la formațiile locale Șoimii și Viitorul. S-a făcut remarcat rapid, fiind golgeter la mai toate competițiile naționale de juniori. În 2016, la 11 ani, a ajuns la Viitorul Constanța. Practic, venea aproape de mama și sora sa, care erau legitimate ca antrenoare, respectiv jucătoare, la Farul/LPS Nicolae Rotaru Constanța.

Noul puști-minune, asemănat cu Dudu Georgescu
Adrian a marcat la foc automat și sub îndrumarea antrenorilor Academiei „Gheorghe Hagi”, dar și pentru echipa secundă a Viitorului Constanța, în Liga a lll-a.

Noul puști-minune din fotbalul nostru a fost titular pe 28 octombrie în succesul Viitorului ll, acasă, cu Agricola Borcea, scor 7-4, și a marcat o „dublă” în minutele 19 și 90+2. De asemenea, are un meci jucat și două goluri marcate și la Liga Elitelor U19, plus șapte partide și 10 goluri la Liga Elitelor U17. La doar 15 ani!

Adrian a evoluat anul trecut pentru naționala de juniori U15 a României, iar anul acesta a urcat la U16. În urmă cu două luni, a reușit un turneu excelent în Croația, la „Vlatko Markovic” din Osijek, unde au fost prezente opt naționale de pe întreg mapamondul. România a pierdut finala în fața gazdelor cu 0-4, însă Adrian Caragea a marcat în două din cele trei partide din grupă: cu Macedonia de Nord (4-1) și Zambia (2-1).

Este alintat de către familie, prieteni și colegi „Dudu”, apelativ care aduce aminte de fostul mare atacant al lui Dinamo, Gloria Buzău, dar și al naționalei României, Dudu Georgescu, deținător a două „Ghete de Aur”, cel care i-a antrenat tatăl cu mulți ani în urmă.

Este un jucător destul de înalt pentru vârsta lui, puternic, bine legat, extrem de tehnic, inteligent cu mingea la picior și letal în fața porții. Eficacitatea lui ne obligă să-l urmărim cu atenție în continuare. Poate că un alt „Fenomen” Dudu Georgescu va speria Europa cu golurile sale în anii care urmează.

Sursă: Sportescu.ro

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.