VIDEO. Egal în derby-ul prieteniei! Voinţa Căldărăşti – Unirea Padina: 2-2

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

În derby-ul prieteniei din Seria a II-a, a Ligii a V-a, Voinţa Căldărăşti şi Unirea Padina au încheiat la egalitate, scor 2 la 2, confruntarea disputată în cadrul etapei cu numărul 16. Gazdele au marcat golul egalizator în repriza secundă şi privesc cu optimism jocurile rămase de disputat. Meciul de liga a V-a a adunat peste 300 de spectatori.

După un debut echilibrat, Voinţa a reuşit să deschidă scorul în minutul 21, graţiei reuşitei “semnate” de Duţu. Doar un minut s-au bucurat gazdele de avantaj. Oaspeţii au egalat după o acţiune desprinsă din manualul cu tainele fotbalului, la capătul căreia s-a aflat Titor. Zece minute mai târziu, fotbaliştii echipei Unirea Padina au modificat tabela în avantajul lor. Golul marcat de Bran a adus pentru prima dată oaspeţii în avantaj. În repriza secundă, Duţu a reuşit “dubla” şi “a închis tabela” la 2-2. În ciuda diferenţei de clasament dintre cele două combatante, rezultatul final a mulţumit jucătorii şi oficialii ambelor echipe.

Galerie foto: Voinţa Căldărăşti – Unirea Padina

Baza sportivă din Căldărăşti a beneficiat recent de mai multe investiţii realizate de oamenii din localitate, care au făcut ca micuţa arenă să fie una din cele mai cochete din judeţ. Deşi se află în a doua ligă judeţeană, jucătorii formaţiei Voinţa au parte de cele mai bune condiţii de joc.

După rezultatele înregistrate în etapa cu numărul 16, Unirea Padina se află pe locul şase, cu 25 de puncte, în timp ce Voinţa Căldărăşti ocupă penultima poziţie, cu doar 10 puncte şi se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.