VIDEO. Iată imagini de la Cupa “Moş Crăciun” la fotbal, competiţie organizată de AJF

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal a organizat Cupa Moş Crăciun la fotbal. Pentru prima dată, în cadrul unei competiţii aflate sub tutela forului buzoian, nu s-au întocmit clasamente şi nici nu s-a ţinut cont de rezultatele finale ale meciurilor. La sfârşitul întrecerii toţi componenţii echipelor participante au fost premiaţi.
Zeci de copii au primit daruri din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi a Consiliului Judeţean, care au organizat Cupa “Moş Crăciun”, întrecere dedicată celor mai mici fotbalişti. Rezultatele nu au contat, nu s-au întocmit clasamente, iar puştii s-au distrat pe cinste în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. Printre formaţiile participante s-au numărat: Galactic, Şoimii, Viitorul, LPS, Salis şi Gloria Buzău. Preşedintele AJF consideră competiţia o reuşită din toate punctele de vedere.
Întrecerea s-a încheiat cu un meci între puştii de la Viitorul Buzău şi o echipă formată din copiii oamenilor de fotbal din judeţ. Nu au lipsit băiatul arbitrului Cezar Ionescu, al lui Laurenţiu Ionaşcu şi chiar al preşedintelui AJF, Adrian Petre, şi nici al reprezentantului zonal pentru copii şi juniori din cadrul FRF – Cristi Lupu.
Cupa “Moş Crăciun” a fost ultima competiţie desfăşurată anul acesta sub egida forului buzoian. Anul viitor, în primăvară, vor fi reluate Cupa României şi campionatele judeţene.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.