VIDEO. FĂRĂ BANI ÎN SPORT. Primăria Buzău nu mai virează banii

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa locală de handbal feminin a primit o veste neplăcută cu două săptămâni înainte de turneul care o poate duce în Liga Naţională. Primăria Buzău nu va efectua nici o plată către cluburile sportive, în următoarele luni, iar promovarea în primul eşalon al celei mai bune echipe din judeţ la ora actuală este periclitată de oficialii de la Palatul Comunal.

Înaintea turneului care o poate duce în Liga Naţională, Handbal Municipal Buzău a rămas fără susţinerea financiară a primăriei. În aceeaşi situaţie se află mai multe cluburi sportive buzoiene. Reprezentanţii grupării din Buzău nu au primit nici un răspuns cert din partea autorităţilor locale, în privinţa datei la care va fi efectuată următoare plată către Handbal Municipal. 10% din bugetul echipei buzoiene este asigurat de către sponsorii echipei. Din aceşti bani a fost susţinută echipa în ultimele luni. În ciuda situaţiei financiare precare, HM Buzău nu are datorii către jucătoare. Într-o situaţie identică se află şi Stejarul Buzău, echipa locală de rugby, care în urmă cu două săptămâni a câştigat Cupa României DNS. Palatul Comunal a refuzat, încă de la începutul anului, orice plată şi către Fotbal Club Gloria Buzău, din cauza datoriilor pe care buzoienii le au către stat şi terţe părţi.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.