Sport Club Municipal Gloria Buzău a organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului o serie de activităţi dedicate celor mai mici dintre noi. Acţiunea a avut loc vreme de câteva ore pe platoul Dacia, la aceasta participând sute de buzoieni şi reprezentanţii fiecărei secţii din cadrul grupării din Crâng. Micuţii au făcut cunoştiinţă cu cele 10 sporturi active ale clubului, au primit postere, tricouri, baloane şi mingi în urma unei tombole organizate la final. Rolul evenimentului a fost promovarea clubului buzoian, a unui stil de viaţă activ şi sănătos şi totodată s-a dorit popularizarea secţiilor juvenile din cadrul clubului, la care buzoienii îşi pot înscrie copiii, aceştia beneficind de cele mai bune condiţii de pregătire la nici un cost.
CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO! FOTO: Irinel Lambru | Buzăul Sportiv
„Ne bucurăm de zâmbetele celor mici iar o asemenea ocazia nu putea fi ratată pentru a mai aduce un pic de fericire celor mai mici dintre noi. Am încercat să aducem puţin sport în viaţa acestora, cunoscând tentaţiile cotidiene, iar receptivitatea celor mici ne-a uimit. Am avut participanţi la activităţile fiecărei secţii din cadrul clubului, iar acest lucru nu a putut decât să ne bucure. Totodată, am apreciat faptul că am stat de vorbă cu părinţi, cu bunici, cărora le-am transmis că SCM Gloria Buzău este într-un proces continuu de selecţie la nivel juvenil şi că activităţile dedicate copiiilor şi juniorilor din cadrul clubului nostru nu implică nici un cost din partea acestora. Acest demers a fost o urmare a faptului că am împărţit flyere cu datele de contact ale reprezentanţilor fiecărui sport din cadrul SCMGB” – Ion Cazan, director SCM Gloria Buzău