Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Adrian Petre, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău s-a autodepăşit o dată cu organizarea Cupei Regiunilor la Buzău, prima competiţie inter-ţări desfăşurată sub egida UEFA în judeţul nostru. După spectacolul din Super Cupă şi alte întreceri similare, în care detaliile organizatorice au făcut diferenţa, al doilea om din CJ a reuşit să aducă la Buzău etapa intermediară a UEFA Regions Cup, acolo unde va fi prezentă şi selecţionata judeţului nostru, antrenată de Gabi Ibriş, alături de reprezentativele Irlandei, a Angliei şi a Slovaciei.

Grande Petre! Organizare impecabilă pentru regalul fotbalistic de la Buzău

Şeful fotbalului buzoian a făcut toate eforturile pentru ca arenele din judeţul Buzău să se prezinte la nivel european. Sprijinit de autorităţile locale din municipiul Buzău şi Râmnicu Sărat, Adrian Petre a dat alta faţă principalelor două stadioane din judeţ, „Gloria” din Buzău şi „Municipal” din Râmnicu Sărat, alături de stadionul „Petrolul” din Berca, pe ultimul având loc sesiunile de antrenament ale celor patru combatante. Toate meciurile din cadrul turneului organizat în judeţul Buzău vor fi transmise în format livescore pe pagina de facebook Buzăul Sportiv. În câteva ore de la disputarea fiecărei partide, va fi postată galeria foto, însoţită de cronica meciului. În galeria foto sunt prezentate arenele „Gloria” din Buzău şi „Petrolul” din Berca, înaintea întrecerii care va debuta astăzi.

GALERIE FOTO | STADIONUL „GLORIA” DIN BUZĂU

CITEŞTE ŞI FOTO & VIDEO | Reuşita lui Petre! Cupa Regiunilor, primul turneu internaţional inter-ţări găzduit de judeţul Buzău

Adrian Petre, preşedinte AJF Buzău. Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

“Ne-am luptat cu Slovacia pentru organizarea acestui turneu. Din fericire am reuşit să îi convingem pe reprezentanţii UEFA şi FRF că putem îndeplini toate condiţiile pentru a aduce competiţia la Buzău. Pentru noi este o premieră şi în acelaşi timp o realizare. Şansele noastre de calificare sunt mai mari doarece ne putem baza pe suporteri, care în general sunt al doisprezecelea jucător. Noi ne dorim să facem jocuri bune şi să ne calificăm în premieră la turneul final. Va fi greu în condiţiile în care în clasamentul UEFA Irlanda se află pe locul 2, iar celelalte echipe stau şi ele foarte bine, mult mai bine ca noi. Dar ne jucăm şansa noastră şi de ce nu am putea să furnizăm o surpriză aşa cum a făcut-o Cehia în faţa celor din Ungaria care este pe locul 4 în Europa” – Adrian Petre, preşedinte AJF Buzău

Iată programul complet al UEFA Regions Cup, Buzău 2018:

Duminică, 16 sepembrie 2018, Stadionul „Gloria” – Buzău
Ora: 15.00; West Slovakia – North Riding
Arbitru: Jason Lee Barcelo (Gibraltar)
Arbitru asitent 1: Daniel Gomez Gordillo (Spania)
Arbitru asistent 2: Marius Florin Badea (România)
Arbitru rezervă: Robert Avram (România)
Delegat UEFA: Michalis Mitas (Cipru)
Observator UEFA: Vencel Toth (Ungaria)

Duminică, 16 sepembrie 2018, Stadionul „Gloria” – Buzău
Ora: 19.30; Munster/Ulster – AJF Buzău
Arbitru: Suren Baliyan (Armenia)
Arbitru asitent 1: Erik Arevshatyan (Armenia)
Arbitru asistent 2: Yury Khomchanka (Belarus)
Arbitru rezervă: Dzianis Shcharbakou (Belarus)
Delegat UEFA: Michalis Mitas (Cipru)
Observator UEFA: Rusmir Mrkovic (Bosnia-Herţegovina)

Miercuri, 19 sepembrie 2018, Stadionul „Gloria” – Buzău
Ora: 15.00; Munster/Ulster – West Slovakia
Arbitru: Dzianis Shcharbakou (Belarus)
Arbitru asitent 1: Yury Khomchanka (Belarus)
Arbitru asistent 2: Marius Florin Badea (România)
Arbitru rezervă: Robert Avram (România)
Delegat UEFA: Michalis Mitas (Cipru)
Observator UEFA: Rusmir Mrkovic (Bosnia-Herţegovina)

GALERIE FOTO | STADIONUL „PETROLUL” DIN BERCA

Miercuri, 19 sepembrie 2018, Stadionul „Gloria” – Buzău
Ora: 19.30; North Riding – AJF Buzău
Arbitru: Suren Baliyan (Armenia)
Arbitru asitent 1: Erik Arevshatyan (Armenia)
Arbitru asistent 2: Daniel Gomez Gordillo (Spania)
Arbitru rezervă: Jason Lee Barcelo (Gibraltar)
Delegat UEFA: Michalis Mitas (Cipru)
Observator UEFA: Vencel Toth (Ungaria)

Sâmbătă, 22 sepembrie 2018, Stadionul „Municipal” – Râmnicu Sărat
Ora: 17.00; North Riding – Munster/Ulster
Arbitru: Dzianis Shcharbakou (Belarus)
Arbitru asitent 1: Yury Khomchanka (Belarus)
Arbitru asistent 2: Marius Florin Badea (România)
Arbitru rezervă: Robert Avram (România)
Delegat UEFA: Vencel Toth (Hungary)
Observator UEFA: Vencel Toth (Ungaria)

Sâmbătă, 22 sepembrie 2018, Stadionul „Gloria” – Buzău
Ora: 17.00; AJF Buzău – West Slovakia
Arbitru: Jason Lee Barcelo (Gibraltar)
Arbitru asitent 1: Daniel Gomez Gordillo (Spania)
Arbitru asistent 2: Erik Arevshatyan (Armenia)
Arbitru rezervă: Suren Baliyan (Armenia)
Delegat UEFA: Michalis Mitas (Cyprus)
Observator UEFA: Rusmir Mrkovic (Bosnia-Herţegovina)

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.