„Plecarea lui Vioară ar fi, înainte de toate, o lovitură emoţională”

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

conf-matei

Jucătorii Gloriei nu vor să rămână fără Ion Viorel

Atacantul Marius Matei şi fundaşul Sebastian Agache au fost cei doi jucători prezenţi la conferinţa săptămânală organizată la sediul divizionarei secunde FC Gloria Buzău. Într-un moment în care gruparea din Crâng ar putea rămâne fără antrenor, Ion Viorel fiind marcat om la om de Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi, pentru o mutare în Copou, cei doi fotbalişti ai Gloriei şi-au expus părerea vizavi de o eventuală mutare a lui „Vioară” în Crâng. „Ştim cu toţii care este imaginea domnului antrenor în fotbalul românesc şi în special aici, în Buzău. Dacă vorbim de o eventuală plecare şi de ceea ce ar însemna aceasta, pot spune că foarte mulţi dintre jucători au venit la Buzău datorită dumnealui. Între timp, lucrurile au început să se lege şi e clar că dacă ar pleca, ar fi o lovitură emoţională în primul rând, apoi profesională, care s-ar resimţi din plin asupra echipei. Noi sperăm să rămână alături de noi, că de aceea suntem aici, să facem treabă împreună. Totodată, nu poţi să te opui în calea destinului, toată lumea vrea la mai bine” , a declarat  Marius Matei, atacant al Gloriei Buzău.

Trei puncte, ţinta duelului cu ACS Berceni

Fostul atacant al formaţiei FC Botoşani – Marius Matei, este încrezător în şansele echipei din Crâng de a-şi adjudeca victoria în confruntarea pe care Gloria Buzău o va susţine astăzi pe teren propriu, de la ora 15.00, în faţa nou promovatei ACS Berceni, în cadrul rundei cu numărul 7 din prima serie a ligii secunde: „Jucăm acasă, iar obiectivul nostru este clar victoria. Cu cele două partide pe care le vom disputa pe teren propriu, putem urca clar în clasament. Ne dorim să avem rezultate şi o evoluţie pe placul publicului şi să terminăm în clasament cât mai sus. Rezultatele noastre nu sunt întâmplătoare, suntem bine pregătiţi şi normal că ne dorim să legăm victoria de la Galaţi cu cea din confruntarea cu ACS Berceni. Echipa noastră creşte de la meci la meci. Sunt convins că vom face un joc bun, pe care îl vom câştiga”.

În creştere, dar fără gol

Întrebat ce părere are ­despre evoluţia sa în primele jocuri disputate în tricolul clubului din Bulevardul Averescu, mai ales că tehnicianul Ion Viorel a declarat că vârful Gloriei este doar la 60% din potenţialul său, Matei a precizat: „Dumnealui este cel mai în măsură să îşi dea cu părerea despre evoluţia sa. În afara faptului că îmi lipseşte golul, consider că am o evoluţie ascendentă. Apreciez faptul că dânsul crede în mine şi ştie că pot mai mult, sper să îşi confirme această încredere prin reuşite. Mă macină faptul că nu înscriu, dar sper ca în curând să rezolv şi acest aspect, ca să nu mai fie proble­me”. 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.