Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Astăzi, după şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal, Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău a fost întrebat dacă va prelungi mandatul lui Vasile Niţă în fruntea Sport Club Municipal, având în vedere faptul că înţelegerea acestuia va expira pe 24 februarie. Edilul buzoian a spus că în acest moment analizează primele şase luni cu Niţă la cârma SCMGB, dar că sunt şi alte variante pentru cel mai important post al grupării din Crâng. Primarul a admis că unul dintre motivele care duc la posibila schimbare a lui Niţă este faptul că acesta nu are studii superioare, lucru semnalat ieri de Buzăul Sportiv (citeşte mai multe aici), obligatorii pentru cea mai înaltă funcţie administrativă a clubului buzoian.

Ce e clar? În primul rând, prima certitudine din spusele primarului o reprezintă organizarea concursului peste trei luni de zile. Ceea ce înseamnă că doar cu sprijinul edilului şi al consilierilor locali, Niţă cu studii medii, mai poate ocupă funcţia de director interimar al SCM Gloria Buzău (dacă aspectul acesta este legal). Acum că s-a aflat faptul că acesta nu deţine decât studii medii, rămâne de văzut dacă edilul buzoian şi consilierii locali vor putea putea avea încrederea că o persoană cu studii medii va gestiona peste 76 de miliarde de lei vechi din banii buzoienilor, chiar şi pentru doar trei luni de zile.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

2 COMENTARII